The Storytelling Corner

Archive for the category “training”

Cum sa fii un tu mai bun…

Data viitoare cand ceva nu-ti iese ia-ti doua minute de pauza si gandeste-te daca erai pregatit pentru lucrul respectiv. Capacitatea ta de intelegere, abordarea, perspectiva din care ai privit situatia, erau toate pe aceeasi lungime de unda cu tine ? Daca nu ia-o de la capat si schimba unghiul din care privesti lucrurile, limpezeste-ti mintea si fii calculat. Daca da, nu e panica, poti sa o iei iar de la capat si aici, poate nu a fost momentul potrivit.

Asa ajungi la un tu mai bun; punandu-ti tot timpul intrebari si invata din greseli.

Gandeste-te la un eu maxim, cel la care ai vrea sa ajungi si mergi in directia respectiva. Seteaza-ti obiective clare si nu trece peste ele daca nu le-ai indeplinit. Nu merge pe premisa ca mai e si maine o zi : SEES THE MOMENT.

Transforma fiecare provocare intr-o oportunitate de invatare, fiecare om pe care il intalnesti in cale intr-un potential “profesor”.

“Fura” cat poti si da mai departe cu acelasi entuziam cu care tu ai facut descoperire. Nu uita de tine si de placerile tale, fa-le sa devina realitate ca sa te completezi perfect.

Fii un tu mai bun pentru ca asta iti doresti nu pentru ca asta se asteapta de la tine.

Advertisements

Sala Radio – la prima intalnire

Sala Radio, 16 Noiembrie, eu si multi alti oameni pasionati de muzica.

La invitatia unui drag prieten am zis sa am o prima intalnire cu sala de concerte 🙂 Asa ca seara obisnuita de miercuri s-a transformat intr-o seara de cultura si networking. Am trait 2 ore emotii si stari pe care doar muzica clasica ti le poate oferi.

 Orchestra de Camera Radio, sub bagheta dirijorului Sabin Pautza, au incantat publicul si m-au facut sa imi doresc sa ma intorc in acea lume frumoasa in care emotiile sunt traduse in muzica.

Pot sa ma indragostesc de un pian? Daca nu, atunci eu sunt exceptia de la regula. Solistul Lucian Velicu ne-a aratat ca poti sa faci din muzica un stil de viata.

Daca simti vreodata ca lucrurile nu mai au sens, sa asculti asa muzica interpretata cu pasiune si daruire ca si cum viata ar depinde de acel sunet care iese din coardele unei viori sau clapele unui pian. Asa a fost prima mea intalnire muzicala cu Sala Radio. Am ramas buni prieteni si ne vom mai vedea fara doar si poate.

Recitatului muzical i-a urmat o degustare de vin. Am cunoscut oameni noi, am revazut oameni “vechi”, in atmosfera unui loc cu mare incarcatura culturala.

Mii de multumiri celui care a facut aceasta intalnire posibila(Costin Staicu) si oamenilor care m-au facut sa ma bucur si mai mult de moment.

 

Almodovar…dincolo de cuvinte…

Cand te gandesti la Almodovar iti vin in minte imagini socante, scene care iti taie respiratia si personaje de o complexitate fabuloasa. “La piel que habito” are toate ingredintele necesare pentru a soca si a transforma experienta cinematografica intr-una desavarsita.

Un Banderas obsedant, scene care frizeaza nebunia, dragostea oarba si devoratoare a unui om ce a pierdut totul. Fara doar si poate mi-aduce aminte de un Pygmalion modern, inzestrat cu un talent desavarsit, dar consumat de dragoastea oarba pentru propria creatie.

Un subiect tabu pe care doar Almodovar l-ar putea transpune atat de digerabil. Un horror ancorat in realitatea urbana a unui chirug, Antonio Banderas, “fara tipete si sperieturi” cum declara chiar regizorul. Poate este filmul care reia cu usurinta toate temele ce s-au regasit in filmografia regizorului : de la dragostea materna pana la identitatea sexuala, razbunarea si obsesiile.

Almodovar a mai castigat un fan. Ma declar profund fascinata de lumea in care regizorul creaza, usurinta cu care transpune in imagine cele mai intunecate colturi ale fiecarui. Cand creezi pentru a te bucura pe tine si nu doar pe altii obtii opere precum “La piel que habito”.

Post Navigation